Image default

Pachețele umplute

Pentru micul dejun, pentru cină, pentru pachețelul de luat la școală sau serviciu, pentru primit prietenii în vizită (în loc de pâine și sare, alături de un pahar de vin sau bere), pentru impresionat soacra, pentru diverse situații – totuși – prevăzute.
Mai jos sunt două variante de umplutură cu care s-au înțeles plozii mei și cu care am fost și eu împăcată, una da carne, alta de ciuperci.
Începem cu aluatul.

1. Aluat de cremă de brânză

Ingrediente:

DSC_0069_1

  • 125 g unt, tăiat cubulețe mici
  • 125 g cremă de brânză
  • 270 g făină
  • ½ linguriță sare
  • 1 ou pentru uns

 Preparare:

Se pun în robotul de bucătărie (sau într-un bol și folosim mixerul) untul și crema de brânză și se bat bine. Adăugăm făina și sarea și mixăm din nou până la omogenizare.

Firește că operația asta se poate face și cu mâna.

Rezultă o pastă groasă cu care nu vom putea lucra imediat. Așa că, dacă o vom folosi la pachețele umplute, o împărțim în două, e mai ușor de lucrat pe rând, câtă vreme întindem prima foaie, cealaltă va sta la rece în continuare.

Formăm bile pe care le aplatizăm ușor, le învelim în folie de plastic alimentară și la frigider cu ele cel puțin o oră. E preferabil să stea până a doua zi, dacă ne permite timpul.

(La polul opus, când am fost pe grabă, le-am băgat 10 minute la congelator, dar nu recomand, aluatul trebuie ”să se odihnească” și să dezvolte glutenul.)

A doua zi, vom lucra pe rând discurile de aluat, ideea e să fie reci. Și neapărat pe masa de lucru înfăinată.

Așadar, se presară făină pe masa de lucru și se întinde o foaie cât mai subțire, dar fără să devină transparentă. Teoretic, din fiecare bilă de aluat, ar trebui să iasă un disc de cca 30 cm diametru. Din el, decupăm discuri micuțe, cu ajutorul unui castron sau unei forme, de cca 12 cm diametru. Aluatul rămas după decupare se întinde din nou și repetăm operația.

În faza asta, se umple fiecare disc. Pachețelele pot fi umplute cu orice ne trece prin minte, de la compoziții sărate până la dulci.

Punem în mijlocul discului ~2 lingurițe de umplutură. Umezim marginea discului cu degetul înmuiat în apă pentru a face priză, pliem și răsucim marginile una peste alta, formând un semicerc. Presăm cu o furculiță marginea răsucită. Facem la fel pentru toate pachețelele.

 

Procedăm la fel și cu cea de-a doua bucată de aluat de la frigider. Ies aproximativ 15 discuri din tot aluatul. Aluatul poate fi folosit și la tarte sau alte fantezii culinare.

Batem un ou întreg (sau doar gălbenușul) cu o linguriță de apă, apoi, cu o pensulă sau cu degetul, ungem pe deasupra fiecare pachețel umplut. Cu o furculiță înțepăm de vreo 2 ori fiecare pachețel.

Încălzim cuptorul la 1900 – 2000. Punem pe o tavă hârtie de copt și așezăm pachețelele cu spații între ele pentru a nu se lipi la copt.

Le coacem la 1900 – 2000 timp de ~30 de minute, în funcție de cuptor.

Sunt gata când sunt ușor arămii.

2. Umplutură de carne și legume:

Ingrediente:

DSC_0008_1

  • 300 g carne de curcan tocată (se poate folosi orice fel de carne)
  • 1 ceapă
  • 1 morcov
  • 1 țelină mică sau ½ țelină medie
  • 50 g unt
  • 1 lingură cu vârf de făină ~ 30 g
  • 150 ml supă (sau fond diluat sau broth) de curcan, așa am avut eu, dar se poate folosi orice zeamă de carne, de oase, de legume sau doar apă
  • 1 linguriță sare
  • Un vârf de piper
  • Condimente după gust, eu am pus puțină paprika afumată și negrilică
  • 30 g parmezan ras (sau varianta mai puțin pretențioasă, Grana Padano, sau altă brânză maturată)

Preparare:

Ceapa se taie mărunt, morcovul și țelina se taie cubulețe mici.

Se pune într-o tigaie încinsă untul și se topește fără să se ardă. Se adaugă ceapa, morcovul și țelina și se sotează la foc moderat până se inmoaie.

Apoi adăugăm carnea tocată, amestecăm, condimentăm cu sarea, piperul și ce mai dorim și lăsăm până ce carnea se rumenește. Presărăm făina, o încorporăm și o ținem pe foc câteva minute, apoi adăugăm zeama de carne sau apa.

Amestecăm continuu, la foc mic spre moderat, și așteptăm să se lege. Dăm tigaia de pe foc și încorporăm parmezanul ras.

Lăsăm compoziția la răcit înainte de a umple pachețelele.

Dacă aveți carne rămasă de la alte preparate (gătită deja, de la fripturi, de pildă, sau grătar etc) aceasta poate înlocui în rețetă carnea tocată. Doar că o veți adăuga în compoziție după ce adăugăm făina peste legume. Până la urmă, un mod decent de a folosi rămășițele zilei.

Pe scurt:

3. Umplutură de ciuperci:

 Ingrediente:

DSC_0102_1

  • 500 g ciuperci (eu am folosit doar champignon, dar e binevenit orice amestec de ciuperci)
  • 1 ceapă
  • 2 căței de usturoi
  • 2 linguri ulei
  • 25 g unt
  • 100 ml smântână dulce de gătit
  • 40 g parmezan (sau varianta mai puțin pretențioasă, Grana Padano, sau altă brânză maturată)
  • 100 ml vin alb
  • 2 lingurițe făină
  • ½ linguriță sare
  • ½ cimbru, mărar, pătrunjel tocate
  • câte un praf de nucșoară, cardamon, piper

Preparare:

Încingem o tigaie, punem uleiul, apoi untul și lăsăm să se topească fără să se ardă. Adăugăm ceapa tăiată mărunt și o călim până devine translucidă și s-a înmuiat. Între timp, tăiem mărunt ciupercile și le punem în tigaie, peste ceapă.

Amestecăm și călim la foc mediu până scade zeama lăsată de ciuperci. Adăugăm vinul, amestecăm și așteptăm din nou să se evapore lichidul din tigaie.

Adăugăm condimentele și făina și ținem pe foc 2-3 minute, după care încorporăm smântâna, amestecăm bine, mai lăsăm 2-3 minute, stingem focul și adăugăm parmezanul.

Lăsăm compoziția să se răcească și umplem pachețelele.

Pe scurt:

Related Articles

Sparanghel sous vide

allandalla

Ratatouille la cuptor

allandalla

Mâncărică de conopidă, vinete și dovlecel

allandalla

Lasă un comentariu