Image default

Caldo Verde

Supă tradițională portugheză, gustoasă, contrastantă, economică, nutritivă, rapidă și provocatoare în texturi și culoare.

Timp de preparare: 30 min.

Porții: 6

Ingrediente:

  • 700 g cartofi (cam 6-7 cartofi măricei) galbeni, făinoși
  • 1 ceapă mare, albă
  • 2 căței de usturoi voinici
  • 300 g fâșii subțiri de frunze de varză portugheză. Portughezii o numesc couve galega. La anglofoni o întâniți în varianta collard green. Cum pe plaiurile mioritice probabilitatea să găsiți couve galega tinde către zero, puteți folosi orice varză dezinteresată să producă o căpățână robustă, cu frunze verde închis, gen: varză kale, varza italiană, ori, în ultimă instanță, varza creață.
  • 150-200 g chorizo
  • 1,5 l apă/ zeamă de legume/ zeamă de carne
  • 5 linguri ulei de măsline
  • 1 foaie de dafin
  • Sare, după gust.

DSC_0033_2

Preparare:

Se desfac foile de varză și se spală bine sub jet de apă rece. Se ia fiecare frunză și i se îndepărtează nervura de pe mijloc. Puneți apoi foi de varză una peste alta, rulați-le și tocați-le fâșii foarte subțiri până aveți în jur de 300 g varză astfel tăiată.

Presărați peste varză un praf de sare și lăsați-o să se plictisească.

DSC_0055_2

Spălați și curățați cartofii, tăiați-i cuburi și puneți-i într-un vas cu apă rece. Nu le vine rândul prea târziu în cratiță, așa că e bine să-i avem deja pregătiți.

Deși nu e grabă, puteți tăia și corizo felii cam de 0,5 cm grosime, ca să le aveți pregătite.

DSC_0062_2

Tot cam pe-acum, într-o oală, puneți la foc 1,5 l apă sau zeamă de legume sau de carne. Eu am folosit un stock de vită, preparat în casă.

Separat, într-o altă oală, de preferat cu fundul dublu, se încălzesc 3 linguri ulei de măsline. Se toacă ceapa mărunt și se sotează în uleiul din oală. Cu milă, adică la foc mic-mediu, cât să se inmoaie și să păstreze o culoare gălbuie, sticloasă, vreo 5-10 minute.

Se mărunțesc și cățeii de usturoi și se adaugă peste ceapă și se mai călesc împreună 2-3 minute.

Acum e momentul să punem în oală și cartofii, bine scurși de apă și-i așteptăm să prindă luciu și să se înmoaie un picuț.

Peste legume, se adaugă apa sau zeama încălzită separat. Adăugați și foaia de dafin. Dați focul tare până aduceți la punctul de fierbere, după care micșorați flacăra și lăsați să fiarbă 20-25 de minute, în tot cazul, până sunt cartofii fierți și ușor de sfărâmat.

Verificați dacă sunt fierți cartofii. Scoateți neapărat foaia de dafin din oală (altfel zeama va căpăta gust amărui) și, cu un mixer vertical sau cu un pasator, pasați cartofii, până obțineți o cremă fină.

Eu am folosit un mixer vertical atât pentru rapiditatea operațiunii, cât și ca să mă asigur că au fost bine pasate și celelalte două ingrediente, ceapa și usturoiul.

Dacă vreți, puteți păstra câteva cuburi de cartofi, pe care să le adăugați la final, când serviți, pentru aspect.

Dacă vi se pare că supa e prea groasă sau că a scăzut prea mult, mai adăugați puțină apă încălzită și lăsați să fiarbă.

Adăugați varza și lăsați-o să fiarbă vreo 5-10 minute.

În timpul ăsta, încingeți 2 linguri de ulei de măsline într-o tigaie și rumeniți feliile de chorizo, cam 1 minut pe fiecare parte.

Scoateți feliile de chorizo din tigaie cu o paletă, pentru că vor lăsa grăsime, și împrieteniți-le cu restul ingredientelor din supă. Fierbeți încă 2-3 minute.

Se servește caldă. Pentru asezonare, puteți adăuga în fiecare farfurie un varf de cuțit de paprika afumată și câțiva stropi de ulei de măsline sau câteva picături de unt topit amestecat cu parpika afumată, cum am făcut eu.

Nu e musai să căliți legumele, le puteți fierbe pur și simplu.

Supa se poate îmbunătăți și cu alte adaosuri de legume sau condimente, de pildă cu un morcov, deși își va schimba culoarea, va deveni mai dulceagă, cu paprika, piri-piri, ori ce vă trece prin cap și vă bucură simțurile.

Puteți adăuga feliile de chorizo în tigaie la etapa călirii cepei și usturoiului.

Sau nu le adăugați deloc și veți avea o supă vegetariană delicioasă.

În funcție de gust, puteți pune mai multă varză.

DSC_0096_2

Bom apetite!

Related Articles

Risotto cu ciuperci și sparanghel

allandalla

Fondue

allandalla

Vinete umplute vegetariene – Imam Bayildi

allandalla

Lasă un comentariu