E o rețetă de post, vegetariană și relativ ușoară dacă ne împăcăm cu gândul că trebuie să păzim cratița vreo 20 de minute.
Merită însă pentru că e o mâncare aromată, nutritivă și sățioasă.
Ingrediente:
- 40 g mix de ciuperci de padure deshidratate, dacă aveți proaspete, cu atât mai bine, folosiți în jur de 200-300 g
- 10 – 12 fire sparanghel proaspăt
- 200 g orez pentru risotto, asta însemnând orez cu bobul relativ scurt, dar, depinde mult de tipul de orez. Unele înghit mai mult lichid.
- 100 ml vin alb sec sau demisec
- 1 ceapă mărunțită
- 2 linguri ulei
- 1 lingură unt rece (săriți peste el dacă vreți să fie de post)
- 500 – 600 ml zeamă de legume sau carne/ sau apă. Dacă nu vi se pare prea intens gustul, puteți folosi o parte din apa în care ați hidratat ciupercile
- 2 linguri parmezan ras (săriți peste ele dacă vreți să fie de post)
- sare, piper
Preparare:
Pregătim ingredientele. E bine să le avem la îndemână pentru că nu prea sunt timpi morți în rețetă.
Așadar, hidratăm ciupercile conform instrucțiunilor lor. Dacă e nevoie, le tăiem grosier.
Curătăm sparanghelul de cotorașe și îl tocăm rondele mici, păstrând separat vârfurile.
Tocăm ceapa.
Punem la încălzit zeama de legume/carne sau apa.
Acum ne apucăm de treabă.
Punem o tigaie adâncă la încălzit. Turnăm în ea vreo 2 linguri de ulei.
Călim ceapa în ulei, la foc mediu, amestecând des. Presărăm sare și piper.
Când ceapa a devenit sticloasă, adăugăm în tigaie orezul. Amestecăm continuu, până când orezul se rumenește ușor în ulei și îl absoarbe, devenind și el sticlos.
Acum adăugăm vinul alb și continuăm să fierbem orezul la foc mic, amestecând, până când orezul absoarbe tot lichidul. Un semn în plus ar fi că se aud mici pocnituri ale orezului rămas fără lichid.
Acum începem să adăugăm, pe rînd, câte un polonic de zeamă sau apă. Obligatoriu calde. Punem un polonic de zeamă și, amestecând, așteptăm să fie absorbită zeama de către orez înainte de a adăuga următorul polonic de zeamă.
Tot acum punem în tigaie și ciupercile. Vor lăsa și ele zeamă.
Odată cu ultimul polonic, amestecăm în tigaie și tijele de sparanghel tăiate rondele. Nu au nevoie de mult timp de gătire. Vârfurile nici atât, așa că mai zăbovim cu ele spre final.
Toată povestea cu amestecatul și polonicele de lichid durează în jur de 20 de minute, timp în care e preferabil să nu lăsați tigaia singură.
Pe final, consistența trebuie să fie cremoasă și orezul al dente. Stingem focul și, pentru un plus de cremozitate, adăugăm unul și parmezanul peste orez, amestecând.
Acoperim cu un capac și lăsăm vreo 5 minute.
Servim imediat.