Image default

“Aripioare” de conopidă

Pentru că arată ca niște aripioare de pui.:) Și din acest motiv, deși nu doar din acest motiv, au fost bine primite de plozi. Crocante și colorate, alături de un sos, pot ține loc de gustări, de aperitiv sau de garnitură. Inclusiv pentru mesele de post.

Ingrediente:

  • O conopidă medie
  • 6 felii de pâine uscată sau ușor prăjită sau 225 g pesmet
  • 1 cană apă (dar, după preferințe, puteți folosi orice lichid, de la lapte, lapte vegetal la supă de carne sau de legume)
  • 1 cană făină
  • 1 lingură ulei
  • 1 linguriță praf de usturoi
  • ¼ linguriță piper
  • ½ linguriță sare
  • Sos BBQ sau ketchup sau orice sos preferat

Preparare:

Înainte de toate, preîncălziți cuptorul la 2300 C – 2300 C.

Se spală, se curăță și se desface conopida în buchețele mici.

DSC_0394_2

Într-un vas încăpător, în care, ulterior, vor ateriza și buchețelele de conopidă, se amestecă bine apa, făina, sarea, piperul și praful de usturoi. Vom obține o compoziție lejeră, ca o smântână groasă. Depinde și de tipul de făină folosit, așa că adăugați, după caz, apă sau făină suplimentar dacă vi se pare că e prea lichidă compoziția.

Separat, pregătim pesmetul. Am preferat să-l fac în robot din pâine prăjită ca să obțin un pesmet mai măricel, mai granulat. Așadar, folosim pâine uscată sau o uscăm în cuptor câteva minute. După ce se răcește, o fărâmițăm într-un robot.

Scufundăm buchețelele de conopidă în amestecul de apă și făină, care va îmbrăca fiecare bucată de conopidă într-un strat lipicios, tocmai bun să facă priză cu pesmetul.

Așa că tăvălim fiecare buchețel de conopidă și prin pesmet și îl așezăm într-o tavă căptușită cu foaie de copt.

Dăm la cuptor la 2200C – 2300C pentru 20 de minute. Între timp, pregătim sosul, după preferințele noastre. Puteți face amestecuri de sosuri după cum doriți, eu am amestecat ketchup făcut în casă cu boia afumată. E important sosul pentru că acesta va da gustul principal. Pe cât posibil, folosiți sosuri nu foarte apoase, altfel vor înmuia conopida. Neapărat însă, în sos, adăugați o lingură de ulei ca să se crocănțească ”aripioarele”.

După cele 20 de minute petrecute la cuptor, plimbăm buchețele fierbinți de conopidă din tava de copt în castron, turnăm sosul, amestecăm cu grijă așa încât fiecare bucățică să prindă culoare și să nu se rupă, apoi din nou în tava de copt.

Și la cuptor cu ele din nou, pentru alte 20 de minute.

Firește că se pot prăji și în tigaie dacă doriți prepararea mai rapidă.

Sunt bune și calde, și reci. Le servim alături de un sos bun și gata!

Related Articles

Quiche Lorraine

allandalla

Ciorbă de lobodă

allandalla

Supă cremă de mazăre

allandalla

Lasă un comentariu