Image default

Tartă (quiche) cu somon afumat și brânză de capră

Sunt o împătimită a tartelor sărate. Indiferent de diete. Pentru că, ohooo și aoleu, sunt și o împătimită a lor. Da, e o contradicție în termeni, lăsați, nu e că nu conștientizez. Indiferent de dietă, fie că sunt prea high carb, fie că high butter sau high protein, tartele sărate nu m-au făcut niciodată o suplă, dar fericită da.

Ingrediente:

  • aluat de tartă  (click pe link)
  • 130 g somon afumat
  • 100 g brânză de capră sau feta
  • 1-2 linguri mărar tocat
  • 2 fire ceapă verde
  • 100 ml smântână de gătit
  • 150 ml lapte
  • 2 ouă mari sau 3 mai mici
  • sare, piper

Preparare:

Preparați, întâi de toate, aluatul. E floare la ureche, m-au speriat și pe mine alții cu pate brisee destul, că de-aia mi-a luat juma de viață să mă încumet să-l fac. Ca să vezi ce face intimidarea din gospodinele sensibile.

Apoi, încingem cuptorul la 180 de grade C ca să fim stăpâni pe situație.

Mărunțim mărarul și ceapa verde.

Vorba vine cu ceapa verde, aia de fapt nu se mărunțește, ca să-i păstrați gustul și textura, se taie pur și simplu pe lățimea frunzei. Da, știați, e de bun simț. La mine nu a fost dintotdeauna.

Dacă aveți chef de mimiluri și pedanterii, puteți căli ceapa verde, deja tăiată, într-un pic de unt/ ulei, dar nu mult, cât să-și păstreze culoarea și o parte din fermitate.

Batem ouăle, apoi adăugăm peste ele smântâna și laptele. Sare, piper. Și mărarul tocat.

Tăiem somonul afumat fâșii sau cum ne taie și pe noi capul.

Acum vine cea mai mișto parte a rețetei.

Fărâmăm cu mâna jumătate din brânza de capră (sau de care aveți) în tarta coaptă deja parțial. Adăugăm jumătate de pește, jumătate din ceapa verde.

Apoi, ah, jumătate din compoziția de ouă, smântână, lapte și mărar.

Contemplăm prima tranșă.

Urmează cea de-a doua exact la fel, doar că pe spatele celei dintâi.

Acum e perfect.

Merge la cuptor, la 180 grade C. Vreo 25-30 min, dar verificați totuși pentru că depinde de cuptor și ingrediente.

Scoatem din cuptor, lăsăm la răcorit vreun sfert de oră și apoi, nu pot decât să vă urez că o porție va fi suficientă pentru mesenii voștri.

 

Related Articles

”Icre” vegane din amaranth

allandalla

Musaca grecească

allandalla

Pate din ficat de pui I

allandalla

Lasă un comentariu